Fie ca este vorba de alegerea unui cadou pentru o persoana draga sau pur si simplu nu te poti decide ce model de ie romaneasca ti se potriveste, analiza zodiei ar putea sa iti ofere un raspuns, chiar si atunci cand vine vorba de preferintele vestimentare. In functie de semnul zodiacal sub care te-ai nascut, astrologia dezvaluie informatii despre caracter, trasaturi de personalitate si preferinte, care iti influenteaza alegerile si, uneori, destinul. M-am gandit la cateva sugestii, care ar putea sa te inspire in selectarea modelului potrivit de broderie, in functie de caracteristicile zodiei tale.
BERBEC
Mereu vesela, expansiva si comunicativa, femeia nascuta in zodia berbecului este caracterizata de indrazneala, inclusiv cand vine vorba de alegerile vestimentare. Fiind o zodie de foc, are o preferinta pentru culorile puternice: rosu, portocaliu sau corai. Nu ezita sa isi puna in valoare personalitatea puternica printr-un stil vestimentar care imbina latura confortabila, cu piese unice si valoroase. De aceea, femeia berbec va indragi o ie traditionala brodata cu motive geometrice sau florale, realizate cu fir rosu, corai sau portocaliu. Poti sa optezi si pentru ia traditionala Motivul Dragoste, cu care nu o sa dai gres.
TAUR
Feminina, eleganta si distinsa, femeia taur este caracterizata prin delicatete si senzualitate nativa. Apreciaza luxul, materialele fine, piesele valoroase si eleganta atemporala. Din acest motiv, va face tot posibilul sa se inconjoare de obiecte vestimentare de calitate, care ii vor bucura sufletul. Indragostita de frumos, femeia taur are o sensibilitate pentru tinutele sofisticate sau clasice si prefera, de cele mai multe ori, culorile verde, albastru, maro sau auriu. Pentru aceasta zodie, cea mai potrivita alegere este o ie traditionala cu broderii bogate, lucrata cu arta, ca odinioara. Iti recomand motive complexe, imbogatite de insertii cu paiete sau matase, cum ar fi Motivul Trandafirul Negru.
GEMENI
Veselia molipsitoare si atitudinea mereu sociabila a gemenilor ii situeaza in centrul atentiei, cel putin la fel de mult ca piesele vestimentare colorate, pe care adora sa le poarte. Femeia nascuta sub acest semn zodiacal are tendinta sa iasa in evidenta, nu doar prin atitudinea degajata si prietenoasa, ci si prin felul in care se imbraca. Pentru ca are un simt estetic dezvoltat si prefera culorile galben si portocaliu, va indragi o ie traditionala cu motive geometrice sau florale spectaculoase, care ii va pune in evidenta firea expansiva. Cu siguranta te vei indragosti de o ie brodata manual cu fir portocaliu, cum este Motivul Frunza de Stejar.
RAC
Cu o sensibilitate aparte, intuitiva si delicata, femeia Rac poate avea o fire schimbatoare si o garderoba fie prea seducatoare, fie prea simpla. Stilul clasic, cu elemente vintage, i se potriveste cel mai bine, mai ales pentru ca este fascinata de creatiile realizate manual si de piesele vestimentare cu traditie. Nu de putine ori, ii va face placere sa isi confectioneze singura hainele sau sa realizeze cu indemanare tinute noi, din comorile gasite in lada bunicii. Din acest motiv, o ie traditionala vintage poate fi alegerea potrivita, mai ales daca este lucrata cu crem, ivoar sau alb galbui. Rochia brodata manual cu Motivul Matase Crem va fi pe gustul tau.
LEU
Cu un temperament de lider, femeia leu este mereu in centrul atentiei si reuseste sa ii captiveze pe cei din jurul ei, prin energia si fascinatia pe care o degaja. De cele mai multe ori, ii place sa se simta admirata si adora sa iasa in evidenta prin tinutele vestimentare pe care le alege. Cu un stil elegant, poarta cu aceeasi lejeritate haine extravagante sau mai putin costisitoare, insa manifesta o afinitate pentru produsele de calitate, luxoase, cu care se mandreste. O ie traditionala valoroasa, brodata cu arta, cu motive geometrice sau florale deosebite si culori aprinse te va face sa radiezi de incantare. Motivul Buchetelor de Trandafiri ar putea fi alegerea cea mai potrivita pentru tine.
FECIOARA
Atenta la detalii, sociabila si serena, femeia nascuta sub semnul fecioarei are o sensibilitate aparte, care se reflecta si in alegerile vestimentare. Zodie de pamant, prefera tinutele clasice, ingrijite, de bun gust si culorile calde, precum maro, crem, albastru sau verde. Echilibrul cu care isi compune outfit-urile si stilul confortabil, care o caracterizeaza de cele mai multe ori, o vor determina sa prefere piese comode, care pot fi asortate cu usurinta si cu care nu poate da gres. O ie traditionala lucrata cu motive geometrice, intr-o singura culoare, ce poate fi purata cu o pereche de jeansi sau cu o fusta eleganta, ar putea fi alegerea inspirata pentru tine.
BALANTA
Energia pozitiva a balantei, dublata de afectiunea si grija pentru cei din jur, sunt cateva dintre caracteristicile acestei zodii. Romantica incurabila, indragostita de frumos, femeia balanta prefera un stil vestimentar care sa ii puna in valoare feminitatea si frumusetea naturala. Rochiile vaporoase si bluzele sau fustele din materiale fluide sunt preferatele ei. Pentru ca adora sa poarte culori pastelate si imprimeuri florale, o ie traditionala lucrata cu tonuri calde si motive florale ii va fi, cu siguranta, pe plac. De aceea, ia traditionala sau rochia brodata manual Motivul Macilor ti se potrivesc atat de bine.
SCORPION
Tenace, ambitioasa si exigenta cu sine, dar si cu cei din jur, femeia nascuta in aceasta zodie de apa pune pasiune si devotament in tot ce face. Ii place sa fie admirata, complimentata si sa se afle in centrul atentiei celor din jur. Ca stil vestimentar, va prefera articolele scumpe, adevarate piese de rezistenta, cu care se mandreste indiferent de ocazie. Cu toate acestea, evita culorile tipatoare si este adepta tonurilor sobre si culorilor neutre, negrul fiind intotdeauna varianta preferata. Motivele geometrice complexe, cusute cu fir negru, si dantela crosetata manual sunt cea mai potrivita alegere pentru tine, in special ia traditionala Motivul Cucuteni.
SAGETATOR
Femeia nascuta in aceasta zodie de foc are un farmec personal deosebit, pus in valoare de aura de mister si siguranta de sine pe care o degaja. Cu toate ca apreciaza piesele vestimentare de calitate, nu pune prea mare pret pe hainele pe care le poarta, fiind mai degraba adepta unei tinute confortabile si lejere. Imbracamintea preferata trebuie sa fie, in primul rand, practica si usor de asortat: o pereche de jeansi si o bluza cu croiala lejera. Ia traditionala ar putea deveni o piesa de rezistenta din garderoba, deoarece este confortabila si usor de purtat. Alege un model cusut cu mov sau vilolet, culoarea preferata a sagetatorilor, cum este Motivul Panselute.
CAPRICORN
Exigenti cu ei si cu cei din jur, dar cu o latura sensibila, emotionala si pragmatica in acelasi timp, nativii acestei zodii au un simt estetic dezvoltat. Chiar daca fac alegeri vestimentare cu gust, nu pun mare pret pe aspectul exterior si evita sa risipeasca banii pe imbracaminte costisitoare. De cele mai multe ori, stilul vestimentar preferat este cel clasic sau office, chiar si atunci cand ar putea sa faca alegeri mai extravagante. O ie lucrata cu motive traditionale simple si brodata cu matase argintie, cum ar fi Motivul Platina, este cea mai potrivita alegere.
VARSATOR
Inteligenta creativa, energia pozitiva pe care o degaja si idealismul sunt cateva dintre trasaturile dominante ale nativilor din aceasta zodie. Femeia varsator este adepta stilului boem, nonconformist si unic. Va alege piese neobisnuite, pe care le va purta in cele mai neasteptate combinatii, pentru ca ii place sa iasa din tipare si sa aiba o aparitie neconventionala. Varsatorii au indrazneala sa fie altfel, sa se imbrace extravagant, de aceea o ie traditionala ar putea fi potrivita doar in cazul in care modelul broderiei ii va starni atentia prin unicitate. Opteaza pentru motive spectaculoase, mai putin intalnite si culori vii, cum este Motivul Maiastra. Cu siguranta vei intoarce toate privirile.
PESTI
Dualitatea, sensibilitatea si timiditatea acestei zodii de apa se manifesta si atunci cand vine vorba de stilul vestimentar. Femeia pesti va acorda o mare atentie stilului sau ori, va fi indiferenta in privinta hainelor din garderoba. Va incerca sa copieze stilul celor pe care ii admira, va studia revistele de moda sau va alege varianta de a se imbraca la fel ca cei din jurul ei. Ca sa poarte cu placere o ie traditionala, ar trebui ca aceasta sa fie lucrata cu culori contrastante de albastru, turcoaz si motive geometrice sau florale usor de asortat la orice tinuta. Cu siguranta te vei indragosti de Motivul Brandusa Salbatica.
Tu ce zodie esti si ce model de ie porti?
Te astept sa-mi povestesti intr-un comentariu!
Foto: www.anilu.ro
Cristina
posted on duminică, 12 aprilie 2020 15:49:08 Europe/Warsaw