Atunci cand te decizi sa iti achizitionezi o ie romaneasca, este important sa alegi o ie traditionala autentica, brodata manual, si confectionata din materiale de calitate. Fiecare ie traditionala ar trebui sa spuna o poveste, de aceea iti recomand sa tii cont de cateva criterii, pentru a fi sigura ca este o piesa autentica si valoroasa!

Tot mai multe romance aleg sa poarte cu mandrie o ie traditionala, insa nu toate produsele din magazine sunt ii romanesti autentice, brodate manual. Daca si tu pretuiesti frumusetea iei traditionale, brodata in intregime manual si vrei sa ai in garderoba o ie autentica, cusuta ca odinioara, iata la ce trebuie sa fii atenta atunci cand iti cumperi o ie.

 

Ie romaneasca Matase Aurie detaliu Anilu

 

 

Cum recunosti o ie romaneasca autentica, brodata manual?

 

Broderia

O ie romaneasca autentica trebuie sa aiba o broderie cusuta manual. Ca sa fii sigura de acest lucru, tot ce trebuie sa faci este sa te uiti pe dosul iei, la broderie. Daca a fost lucrata manual, o sa vezi cu usurinta pasiturile de la un model la altul si nodurile firelor. Iile brodate cu masini industriale de cusut nu au aceste caracteristici. Mai mult decat atat, o broderie de calitate ar trebui sa fie fina si marunta, lucrata asa cum o faceau pe vremuri bunicile noastre.

 

 Ie romaneasca Trandafir Negru detaliu Anilu

 

Altita, incret si rauri

Broderia unei ii romanesti autentice respecta intotdeauna aceleasi reguli de compozitie: Maneca iei este compusa din altita, incret si rauri de broderie, toate lucrate manual. Pieptul iei este decorat cu aceleasi rauri bogate de broderie, cusute cu motive traditionale.

 

Ie romaneasca Pasiune detaliu Anilu

 

 

Tivurile

Pentru ca este vorba despre o piesa vestimentara hand-made, o ie autentica va fi intotdeauna tivita si incretita manual. Mai mult decat atat, o ie romaneasca autentica este incheiata cu un tip special de broderie, care nu poate fi realizat decat de mana si pe care il poti recunoaste cu usurinta.

 

Rochie romaneasca Bogatie detaliu Anilu

 

Materialul

O ie romaneasca autentica nu poate sa fie confectionata decat din materiale naturale: panza topita de bumbac, panza de bumbac tesuta in casa, borangic sau marchizet. Daca optezi pentru o ie brodata pe panza topita de bumbac, ai grija ca materialul sa fie tesut mai des, dar sa fie moale si fin la atingere. Materialele sintetice, de o calitate inferioara sunt o dovada ca nu ai in fata ta o ie romaneasca autentica. Si broderia ar trebui sa fie lucrata tot cu fire naturale din bumbac, matase sau vascoza. 

 

Ie romaneasca Destin detaliu Anilu

 

Pretul

O ie romaneasca autentica este realizata printr-un proces anevoios si indelungat, ce poate dura chiar si cateva saptamani sau luni, in functie de complexitatea modelului. De aceea, pretul unei ii de calitate nu va fi niciodata unul de ordinul zecilor de lei. Este imposibil ca un pret derizoriu sa acopere valoarea unui material de calitate si orele de munca ale artizanului.

 

Ie romaneasca Motivul Infinitului detaliu Anilu 

 

Povestea

Fiecare ie traditionala ar trebui sa spuna o poveste, sa poarte in semnele cusute ale broderiei credinta si pasiunea celei care ii da nastere. O ie autentica romaneasca este o piesa de arta, care are intiparita pe panza o mostenire, dezvaluie o istorie cu fiecare motiv traditional brodat cu migala si spune o poveste a dorintelor tainice tesute cu fiecare impunsatura de ac. De aceea, este important ca, inainte de a cumpara o ie traditionala, sa ii descoperi povestea, sa afli cum si unde au luat nastere motivele traditionale vechi de zeci de ani. Doar in acest fel vei avea o ie romaneasca deosebita, care sa te reprezinte si pe care o vei purta cu mandrie.

 

Ie romaneasca Cer Instelat detaliu Anilu

 

 

Daca ti-a placut articolul, nu uita sa imi lasi un comentariu si sa-mi spui care este povestea iei tale!

Foto: www.anilu.ro