Nu mai este o noutate: a venit toamna şi, o dată cu ea, locul rochitelor şi tricourilor de vară a fost luat de geci, paltoane şi pulovere groase. Dacă te gândeşti deja că până vara viitoare o să laşi deoparte ia preferată, nu te grăbi totusi să o faci uitată pe un umeraş, pentru următoarele şase luni. Ia tradiţională românească poate fi purtată în orice sezon, fiind una dintre cele mai versatile piese vestimentare. Ţi-am pregătit câteva combinaţii fabuloase, în care ia românească este vedetă iarna asta! Aşadar, cum purtâm ia românească în anotimpul rece?

 

Ie romaneasca traditionala Trandafirul Negru Anilu

 

Te-ai săturat de culorile terne şi de outfituri monotone, cu aceleaşi combinaţii de negru, gri sau maro? Imprimeurile florale sunt încă pe val şi în sezonul toamnă-iarnă 2017! Iar ia românească brodată manual cu motive florale îţi poate scoate ţinuta din anonimat în anotimpul rece. Aşadar, nu mai sta pe gânduri şi alege o ie traditională în culori vii, pe care poţi să o asortezi unei perechi de jeanşi boyfriend sau evazaţi, botine cu toc înalt şi o geacă de piele, potrivită atât la birou cât şi la o ieşire în oraş, cu prietenii.

 

Ie romaneasca Frunza de Stejar Anilu

 

Când îţi e dor de mare şi de soare, poţi să alegi o ie românescă brodată manual cu galben solar şi negru intens. Poart-o cu o fustă de piele sau tull şi ghete cu ţinte sau cizme cu toc şi vei străluci într-un outfit urban-chic, perfect pentru o ţinută sylish şi actuală. Eşti gata de petrecere?

 

Ie romaneasca traditionala Coronita Anilu

 

Sezonul toamnă-iarnă 2017 este definit de indrăzneală, stralucire şi texturi metalizate. Dacă te întrebi cum ar putea o ie tradiţională să se încadreze în aceste tendinţe, e bine să ştii că poţi să alegi o broderie cusută manual cu fir metalic auriu si verde, completată de roşu rubiniu. Firul metalic imprimă un aer şic şi rafinat iei româneşti, devenind astfel piesa vestimentară de efect, cu care poţi crea outfituri spectaculoase. Poart-o cu o pereche de cizme peste genunchi asortate şi cu o fustă din piele sau catifea şi lasă-te admirată!

 

Ie romaneasca traditionala Pasiune Anilu

  

Combinaţiile alb-negru şi pantalonii de piele rămân vedete şi în acest sezon. Un motiv în plus ca să optezi pentru o ie tradiţională, brodată manual cu bumbac negru şi decorată cu un model deosebit. Lasă-ţi imaginaţia să te inspire pentru combinaţii elegante sau casual, indiferent dacă optezi pentru o ţinută office, cu pantaloni sau cu o fustă conică, sau pentru o ieşire seara, în de pantaloni de piele sau cu o fustă din dantelă neagră. Orice ai ales, nu ai cum să dai greş cu o ie românească autentică. 

 

Ie traditionala romaneasca Magie

 

O broderie elegantă şi un model spectaculos pot transforma o ie tradiţională în piesa de rezistenţă pentru o ţinută elegantă, potrivită pentru evenimente speciale. Fie că este vorba de o petrecere, aniversare sau de un botez, ia românească te va scoate din impas. Alege să o porţi cu o fustă lungă dintr-un material fin, precum voalul sau mătasea sau cu pantaloni conici, pentru un puls de efect.

 

 Ie romaneasca traditionala Braduti Anilu

 

Texturile metalizate sunt un must-have iarna asta, un motiv în plus ca să străluceşti îmbrăcată într-o ie traditională brodată manual cu mătase în culoarea platinei. Fineţea şi rafinamentul mătasei, evidenţiate de sclipirile delicate ale nuanţelor metalizate, vor transforma orice ţinută într-o apariţie specială. Pentru un efect glam, alege o fustă metalizată sau o pereche de pantaloni cu croiala clasică şi pantofi stiletto.  

 

Ie romaneasca Platina Anilu

 

 Pentru un outfit glam rock cu adevărat deosebit, alege o ie tradiţională cu broderie fabuloasă, cusută cu negru şi roşu rubiniu şi pusă în valoare de inserţiile cu paiete aurii.  Accesorizeaz-o cu perechea preferată de bocanci cu ţinte şi cu o geacă biker din piele!

 

Ie romaneasca traditionala Trandafirul Negru

 

Dacă te-au inspirat aceste propuneri, nu uita să îmi laşi un comentariu sau să îmi spui cum porţi tu ia românească în anotimpul rece!

 

Foto: www.anilu.ro